Salariul minim de 700 de lei nu se aplica

Deocamdata este in vigoare doar cel fixat de guvern, in cazul bugetarilor, de 670 de lei


Negocierile privind Contractul Colectiv de Munca (CCM) la nivel national continua intre sindicate si patronate. Pana la lamurirea neintelegerilor dintre patronate, salariul minim pe economie, pentru ramurile in care au ex¬pirat contractele colective, este cel stabilit prin hotarare de guvern, de 670 de lei.

Contractul Colectiv de Munca la nivel national nu a fost inca inregistrat la Ministerul Muncii si nici publicat in Monitorul Oficial, astfel ca singurul salariu minim pe economie aplicabil pentru ramurile in care au expirat contractele este cel de 670 de lei, stabilit prin hotarare de guvern. „Nu a fost inregistrat CCM la Ministerul Muncii. Inca suntem in discutii cu confederatiile patronale", a precizat Nicolae Cretu, vicepresedintele Confederatiei Sindicale din Romania (CSDR). La sfarsitul lunii decembrie, patronatele si sindicatele pareau sa se fi inteles cu privire la Contractul Colectiv de Munca, prin care se stabilea un salariu minim brut pe economie de 700 de lei pentru sectorul privat. Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), care sustine ca reprezinta interesele a 63% din forta de munca din sectorul privat, a refuzat sa semneze contractul. „Vrem sa se respecte ceea ce am stabilit la negocierile din decembrie. Dupa ce am cazut de acord, procesul-verbal a fost falsificat si au fost eliminate sau modificate lucruri asupra carora am convenit la discutii", a explicat pentru „Financiarul" purtatorul de cuvant al ACPR, Dan Matei Agathon. ACPR cere un salariu minim de 720 de lei si stabilirea unui plafon minim doar pentru pozitiile care necesita personal necalificat. „Nu mai vrem ca salariul minim sa fie o ancora pentru stabilirea salariului persoanelor calificate. Salariul minim trebuie sa fie stabilit doar pentru cei fara nicio calificare.

UGIR: 5 mil. salariati nu beneficiaza de majorarea salariului minim

Persoanele calificate trebuie sa isi poata stabili salariul prin negocieri directe cu angajatorul", a precizat Agathon. De cealalta parte, UGIR-1903, confederatia patronala a industriei din Romania, sustine, la randul ei, ca reprezinta 17 sectoare din economia Romaniei si 62% din salariati si afirma ca ACPR a incercat „tot timpul si pe toate caile sa blocheze obtinerea unor proiecte de lege agreate de toti partenerii sociali, care sa duca la relansare economica". „Din cauza refu¬zului de a negocia si semna Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National, bugetul statului a fost preju¬diciat cu sume importante si peste cinci milioane de salariati nu beneficiaza de majorarea salariului minim negociat de confederatiile nationale patronale si sindicale la sfarsitul anului trecut", arata UGIR-1903.
In CCM, cu care o parte din patronate si sindicate au fost de acord in ultima luna a anului trecut, salariul minim brut pe economie era majorat la 700 de lei pentru muncitorii necalificati si la 770 de lei pentru cei calificati. Pentru personalul incadrat pe pozitii care necesita studii superioare, salariul minim brut pe economie a fost stabilit, la acea data, la 1.204 lei.


Source: Financiarul 28 ianuarie 2011